Sesiune de networking profesional consacrată aniversării a 80-a de la fondarea Catedrei de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”
- 10 vues
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează o sesiune de networking profesional în sănătate publică și management cu genericul „Împreună construim un viitor mai bun pentru sănătatea populației”. Atelierul face parte din șirul de activități consacrate aniversării a 80-a de la fondarea Almei Mater.
Evenimentul se va desfășura la 20 octombrie 2025, ora 14:00, în Sala de conferințe nr. 205, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
La întrunire vor participa personalități notorii din mediul academic și medical din Republica Moldova, și din străinătate, care vor împărtăși experiențe, bune practici și viziuni comune, privind dezvoltarea domeniului sănătății publice și al managementului în sănătate.
În cadrul sesiunii vor fi prezentate contribuțiile Catedrei de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu” la consolidarea sistemului de învățământ superior medical și la dezvoltarea sistemului de sănătate, precum și oportunitățile de colaborare internațională.
Totodată, va fi organizată Expoziția de publicații ale Catedrei (1945-2025) de Biblioteca Științifică Medicală.
Mai multe detalii vedeți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii